Medicii chinezi considerau că bolile nu erau decât expresia unor dezechilibre energetice prin care trecea, din când în când, organismul. Acupunctura își propunea să restabilească acest echilibru perturbat și astfel să redea armonia întregului corp. Acest lucru se realiza prin plasarea unor ace foarte subțiri, la diverse profunzimi, de-a lungul unor linii energetice numite meridiane. Meridianele principale, în număr de 14, sunt cele prin care circula energia vieții, Chi, iar stimularea lor ajuta organismul să învingă boala.
Acupunctura poate ameliora durerile și prin stimularea eliberării unor substanțe endogene, numite endorfine. Acestea au o eficiență similară analgezicelor, însă nu au reacții adverse, fiind produse de către organism. Foarte multe din punctele stimulate în cadrul acupuncturii sunt localizate în apropierea unor terminații nervoase. În urma stimulării, apare un impuls la nivelul nervului care se va traduce printr-o senzație de durere surdă sau tensiune musculară. De la nivelul mușchiului respectiv va pleca apoi un semnal către sistemul nervos central (măduva spinală și creier), ceea ce va determina eliberarea endorfinelor, produși similari morfinei.
Endorfinele sunt eliberate în organism ori de câte ori trecem prin situații stresante, suferim dureri fizice intense, astfel încât aceste sentimente și dureri să fie ameliorate. În această situație particulară (stimularea eliberării prin acupunctură), endorfinele, alături de alți neurotransmițători (substanțe chimice, produse de către organism, care modifică impulsurile nervoase), pot bloca transmiterea durerii din periferie către centru. Durerea este tratată prin acupunctură introducând ace în punctele dureroase numite “ashi”, unde se presupune că a fost blocată și a stagnat Chi. Prin stimularea zonelor de blocaj se poate reda continuitatea circulației energiei vieții prin organism.
___________________________________________
? Pentru a te programa la o consultație sună la ☎️ 0745 815 841.